S-au cam terminat paginile mari ale istoriei laturii tehnice a fotografiei, aşa că de-acum înainte îţi vom prezenta fotografi şi fotografe care au făcut istorie. O să lăsăm deoparte clasicul şablon de abordare fotojurnalism-artă-şi-cam-atât şi o să ţi-i prezentăm şi pe cei care au abordat alte genuri ale fotografiei. La fel de scurt şi de relevant, la fel de uşor de parcurs. Din nou, spor la lecturat!
Anna Atkins [n.1799 – d.1871] a fost una dintre primele femei fotograf din lume [conform multor surse, ea a fost chiar chiar prima]. De profesie botanist, a descoperit în fotografie o metodă eficientă de a ţine evidenţa speciilor de plante pe care le studia.
Perioada în care a trăit Anna Atkins a fost destul de restrictivă vizavi de femei. De pildă, pe atunci, femeile-cercetător nu erau prea bine privite şi rareori erau luate în seamă. Botanica era, totuşi, o ramură a ştiinţei ceva mai "tolerantă" din acest punct de vedere. Pe deasupra, tatăl Annei Atkins era şi el un cercetător respectabil, aşa că ea a fost destul de norocoasă la acest capitol.
Tehnica sa de developare [cyanotipia] făcea ca fotografiile să aibă o nuanţe predominant albastre, dar fotografa a considerat asta un mic detaliu irelevant, continuând să utilizeze procedeul. A învăţat despre arta scrierii cu lumină chiar de la unul din "părinţii" acesteia, William Fox Talbot, care era un apropiat al familiei Atkins.
În 1843, Anna Atkins devenea prima persoană din lume care publica o carte ilustrată cu sute de fotografii – "British Algae: Cyanotype Impressions". Cartea a fost editată în mai multe părţi de-a lungul a zece ani. După ea, tot mai mulţi oameni de ştiinţă şi-au ilustrat lucrările de cercetare cu fotografii.
De când cu multi-mediatizata evoluţie a digitalului, tot mai mulţi remarcă uşurinţa cu care poţi deveni fotograf. Tot mai uşor apare o imagine bună, după vreo două-trei corecţii în editoare foto, tot mai uşor apar, peste noapte, zeci de fotografi. Din acest punct de vedere, digitalul e un progres adus tehnicii şi, implicit, artei fotografice.
Dar cum rămâne cu analogul ? Unde rămân laboratoarele foto întunecoase, improvizate în bucătăriile sau băile de acasă ? Unde rămân cutiile pline de role de filme şi diapozitive, unde rămân eforturile alea mari depuse pentru o fotografie bună ?
Din nou, am vorbit cu alţii pentru a afla răspunsuri. Iată ce i-am întrebat…
Cu totii suntem de acord ca digitalul a reprezentat un progres enorm pentru fotografie. Totusi, considerati ca exista anumite puncte in minus legate de aceasta evolutie? Ce s-a pierdut odata cu “migrarea” dinspre analog inspre digital?
…şi iată ce mi-au răspuns :
Dan Dinu :
« Nu cred că există niciun minus în trecerea dinspre film către digital, cine vrea să ţină pasul cu fotografia actuală şi cu cerinţele din domeniu nu mai are de ales. Nu regret şi nu am regretat niciodată această trecere, chiar dacă nu pot spune că am lucrat foarte mult pe film. Ce îmi lipseşte însă, mai ales din primii ani de fotografie, este acel timp de aşteptare de la momentul declanşării în faţa peisajului şi până când vedeam fotografia printată în mână. Acest timp putea dura de la câteva zile şi poate până la o lună sau mai mult. Nu îmi permiteam să pierd câteva poziţii şi să scot filmul expus incomplet. Acele momente erau într-adevăr pline de întrebări şi de diverse frustrări, uneori. De la studioul unde printam nu apucam să ajung decât până la prima bancă, uneori chiar pe o scară, până să deschid plicul şi să văd „ce a ieşit”. Parcă şi uitatul pe negativ şi alegerea cadrelor îmi lipsesc, dar este doar o nostalgie frumoasă şi o poveste interesantă de spus celor care au început direct cu fotografia digitală. Eu nu am developat niciodată poze în propriul laborator improvizat în baie, aşa că această parte mi-a lipsit, dar cred că, odată cu fotografia digitală, fotograful are din nou control complet asupra muncii sale de la declanşare şi până la destinaţia finală a fotografiei, indiferent care ar fi aceasta»
Francisc Vaida :
« Nu sunt de acord că digitalul a reprezentat un pas enorm pentru fotografie ...poate pentru altceva, dar nu pentru fotografie...faptul că o mie de imagini se pot capta oriunde, oricând şi de oricine fără cultură profesională şi generală... fără a respecta minimal reguli de perspectivă, cromatică, şi fără discernământul şi efortul fotografului creator... a făcut să cred că digitalul nu face un serviciu fotografiei...!
O uşurează de greutatea trudei şi bucuria camerei obscure, o sărăceşte de materialitatea unei imagini încadrate şi înrămate corect, pe o hârtie mătăsoasă şi expusă în galerie, muzeu sau sală de recepţii. Îi diluează importanţa şi încărcătura emoţională prin simplitatea şi uşurinţa obţinerii... nu mai amintesc vulgarizarea excesivă a actului creator transformat în simplul… clic…!
În schimb, îi dă arme puternice [PS, softuri de prelucrare şi editare] în faţa cărora developarea unui film 120 B/W devine o încercare SF pentru cei mai mulţi dintre... homo digitalis...! »
Florin Constantinescu :
« Digitalul predispune la superficialitate. Se pierd multe lucruri din vedere pe drumul "creaţiei". Atenţia nu mai este atât de bine focalizată pe detalii, se tratează subiectul cu neglijenţă pentru că "orice" se poate repara în Photoshop. Lucru complet fals. A da, mai este şi cardul. Suportă orice prostie, aproape în număr nelimitat. »
Vasile Dorolţi :
« Digitalul este un progres evident. Cantitatea de imagine/document fotografic a crescut. Posibilitatea explorării fotografice a unor medii diverse şi altfel mai greu accesibile s-a uşurat. A rămas ca o constantă "calitatea" de a vedea imagini fotografice şi nu subiecte de fotografiat, domeniu în care pe film şi hârtie foto această imagine are încă o "materialitate" superioară. Probabil că fotografia analogică a anilor '80 se va alătura tehnicilor de "arhivă", alături de fotografia pe plăci de sticlă etc... »
Andrei Pungovschi :
« Pentru cineva care nu a apucat să lucreze cu adevărat pe film, mi-este greu să fac comparaţia. »
Alin Neamţu :
« Fotografia este un fenomen social care are o componentă umană şi una tehnică. Prima nu s-a schimbat decât prin prisma faptului că fotografia a ajuns mult mai accesibilă oricui. Însă relevanta mesajului fotografic e la fel de importantă acum ca mai demult. O relevanţă ce ţine de realitatea lumii în care trăim şi de scopul fotografiei. Nu poţi compara din punct de vedere tehnic cerinţele fotografiei de produs cu cele ale reportajului. În esenţă, diferenţele tehnologice mi se par irelevante în comparaţie cu deschiderile aduse de noile tehnologii actului fotografic. »
Alex Gâlmeanu :
« Afirmaţia cum că filmul este mai bun decât digitalul este deja legendă. Contrariul este mai degrabă valabil. Majoritatea aparatelor de fotografiat digitale, cele din gamele profesioniste, dezvoltă de fapt mult mai multă informaţie decât pelicula. Poate şi de aici apar dezavantaje. Cantităţile de informaţii în plus sunt foarte greu de manageriat, imaginea digitală este poate prea reală, nu mai are subtilitatea şi plasticitatea procedeelor analogice. Alte dezavantaje ar fi legate de abordare. Pe vremuri fotografiam puţin şi gândeam mai mult. Existau costuri pe fiecare cadru tras, iar feedback-ul venea după developare [uneori la câteva zile dupa şedinţa foto], nu aveai loc să greşeşti. Cu echipamentele digitale poţi să tragi oricum şi oricât, feedback-ul îl primeşti instantaneu pe display-ul din spate, iar costuri suplimentare nu există. Se pare că acel display şi lipsa costului pe cadru îl fac pe fotograf să tragă mult şi prost, să nu gândească la faţa locului ci mai mult acasă, atunci când face selecţia. Un alt dezavantaj mai puţin vizibil este timpul investit în fiecare proiect. De la şedinţa foto până la livrarea imaginilor finale, fotograful şi-a asumat timp suplimentar pentru selecţii, procesări computerizate, transferuri de date etc. »
Gabriel Hennessey :
« S-a pierdut plăcerea de a lucra cu Azomureş… »
Vlad Eftenie :
« Nu consider că s-a pierdut nimic, ci din contră, s-au câştigat eficienţă şi un termen de comparaţie [analog/digital]; am urmărit activ evoluţia abordării fotografiei digitale şi a efectului ei asupra mediului fotografic. Pot spune că pentru profesionişti este un instrument vital - prin prisma faptului că imaginea este disponibilă din momentul producerii ei. Pentru amatori, însă, pot afirma că opţiunea pentru mediul digital a constituit şi este încă o "capcană". Desigur, ar trebui explicată diferenţa între produsul fotografic al unui profesionist şi cel al unui amator - în sensul în care amatorul ar trebui să fie mai puţin preocupat de eficienţa imediată, ci de demersul fotografic în sine, care presupune latenţa unei priviri contemplative. Nu pot vorbi în numele tuturor fotografilor amatori, fiecare având scopurile lui bine definite. Folosirea intensivă a aparatului digital însă scade acuitatea atenţiei, capacitatea de a specula momentul decisiv, însăşi privirea imaginii imediat după ce a fost realizată, pe ecranul aparatului, sincopând relaţionarea cu subiectul. Aparatul digital poate lăsa impresia că el este cel care realizează fotografia şi că imaginea este un produs electronic depozitat pe un card. Eu cred că fotografia se află mereu în faţa fotografului şi în interiorul său, prin simţirea poetică. Folosesc aproape exclusiv aparate pe film din mai multe motive - tehnic - am acces la o multitudine de opţiuni [aparate cu un divers potenţial creativ] şi de formate ale imaginii [35mm, format mediu, panoramic, half frame, lomo] şi de tipuri de film - atât în plaja color cât şi în cea alb negru - cu o multitudine de caracteristici care se adaptează sensibil temei abordate, mediului fotografiat, luminii. Senzorul digital – transformă semnalul luminos în semnal electric - potenţialul tehnologic este imens, dar în detrimentul celui poetic. Ca fotograf amator, filmul îmi oferă acea imagine, acea finalitate sensibilă pe care o caut. Putem face o comparaţie între o imagine de sinteză şi o acuarelă - ambele perfect executate, dar atât de diferite ca şi medii de exprimare. Alegerea mediului de lucru digital/analog rămâne o chestiune de opţiune personală. »
Silviu Gheţie :
« Singurul punct în minus referitor la fotografia digitală este faptul că s-a pierdut o anumită capacitate de selecţie care era folosită înainte de a face fotografia. Filmul era scump şi te gândeai bine înainte de a declanşa. Această preselecţie te ajuta să faci poze mai bine gândite, cu mai mult miez. Acum lumea trage la automat şi, odată ajunsă în faţa calculatorului, nu mai ştie de ce a făcut atâtea poze şi, de multe ori, realizează că nu are niciuna suficient de interesantă. »
Harris Wallmen :
« Am fotografiat multă vreme cu un Fed 5 rusesc, dar de câţiva ani nu am mai pus mâna pe un aparat cu film. Puncte în minus la trecerea de la analog la digital? Prea multă acţiune şi prea puţină contemplaţie! »
Dinu Lazăr :
« EU nu ştiu de ce aş crede că digitalul a fost un progres enorm pentru fotografie. Nu văd nicio evoluţie în nimic. Fotografia bună e tot aia şi se poate face şi cu o cameră cu burduf şi planfilm ori cu un pârlit de aparat digital. Digitalul a permis mult mai multor fotografi să facă uşor fotografie şi să acceadă la o calitate bună fără să îşi mai păteze degetele cu substanţe în laboratorul fotografic. Poate că permite mult mai multor oameni să se exprime cu ajutorul imaginii. Dar, la urma urmei, au fost nenumărate astfel de fundamentale salturi în fotografie. Poate că ce a făcut nenea Eastman care a inventat acea cutie Kodak number one la 1888, cu care făceai 100 de fotografii doar apăsând pe un buton [Dumneavoastră apasaţi pe buton şi noi facem restul – n.r. sloganul Kodak] a fost o revoluţie şi mai profundă sau şi mai dramatică. Trecerea de la argentic la digital a fost importantă, dar nu fundamentală. Ca unul care am făcut zeci de mii de developări şi de printuri, nu pot decât să mă distrez când văd tineri colegi redescoperind universul – nu este nimic din imaginea de azi care să nu poată să fie făcut absolut identic pe film sau pe hârtia foto; doar că este mult mai simplu de mânuit mousul decât un aparat de mărit de 40 de kilograme.
Şi asta e o temă care ar merita o discuţie mai largă. »
În orice domeniu ai activa, e util să ai habar de unde s-a pornit şi să ştii cine au fost pionierii. Pornind de la această premisă, ne-am gândit că şi fotografilor care ne citesc le-ar fi de folos să ştie de unde a început scrierea cu lumină şi cine au fost primii "scriitori". O dată pe saptămână, Fotografa.ro te invită la lecţia [opţională, dar utilă] de Fotostorie. Îţi vom vorbi doar despre cei cu adevărat importanţi, vom încerca să-ţi oferim doar informaţiile esenţiale, într-o manieră în care să îţi placă să le citeşti, şi te vom face să uiţi de manualele de istorie. Spor la lecturat!
Din istoria camerelor foto – Fotostoria 7: Leica [Leitz Camera]
Un alt nume important din industria producătoare de aparatură foto este Leitz, firma despre care se spune că a revoluţionat nu doar fotografia, ci şi percepţia generală a oamenilor despre această artă.
În anul 1905, Oskar Barnack, mecanic al companiei Leitz [specializată pe microscoape şi instrumente optice], a avut ideea reducerii mărimii peliculei fotosensibile la 35mm, urmând ca formatul imaginii rezultate să fie de 24X36mm. Barnack a putut să-şi pună în aplicare ideea abia zece ani mai târziu, când Leitz a aprobat crearea camerei Ur-Leica. Fotografiile realizate atunci cu Ur-Leica au fost considerate excelente din punct de vedere al calităţii, aşa că aparatul a fost ridicat la rangul de primul aparat foto - cu adevărat calitativ - de mici dimensiuni.
Războiul Mondial, aflat în plină desfăşurare, a făcut ca producerea camerei Leica la scară mare să fie amânată până în 1924. Atunci au fost create, spre vânzare, 1000 de bucăţi care au apărut pe rafturile magazinelor un an mai târziu.
Se consideră că Leica a reprezentat un pas mare pentru fotojurnalism, deoarece imaginile au devenit mult mai clare, redând cu precizie chiar şi elemente de detaliu.
[Foto : imagini realizate de Oskar Barnack cu ajutorul camerei Ur-Leica]
Circul şi grădinile zoologice mi se par printre cele mai triste şi mai urâte locuri din lume. Te duci acolo cu gândul că o să vezi animale frumoase, pe care doar National Geographic ţi le mai arată, şi pleci cu sufletul sfărmat după ce le vezi bolnave, flămânde şi nefericite.
De ce e urât la circ şi la zoo?
Pentru că animalele sunt ţinute în cuşti mult prea mici.
Pentru că, de cele mai multe ori, un animal stă singur în cuşcă, izolat de alţii din specia lui.
Pentru că habitatul improvizat nu e asemănător celui natural, din care au fost răpiţi.
Pentru că îţi ia maxim zece minute să realizezi că trista poveste a lui Fram era inspirată din realitate.
Pentru că, zilnic, zeci de oameni se zgâiesc şi se hlizesc la animalele care şi aşa nu o duc prea bine, tulburându-le liniştea şi agasându-i cu blitz-uri.
Pentru că atât grădinile zoologice, cât şi circurile [mai ales circurile] exploatează nemilos animalele.
Pentru că animalelor li se citeşte de departe tristeţea din ochi.
Pentru că un animal sănătos, care o duce bine, nu arată sub nicio formă aşa:
[P.S.: Pozele sunt din noiembrie, de când a venit circul la Cluj; aici scoseseră elefantul la aer, eliberându-l puţin din rulota de trei pe trei.]
Fotografiile şi textele care sunt publicate pe acest blog şi nu sunt creditate îmi aparţin în totalitate. Materialele care nu îmi aparţin, fie ele fotografii sau texte, sunt folosite în scop ilustrativ şi sunt creditate individual.
Mulţumesc că te-ai oprit să-mi citeşti blogul şi/sau să-mi vezi fotografiile.
